Un magistrat federal l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe un om de afaceri originar din România, care a orchestrat o schemă de fraudă ipotecară în cartierul Albany Park din metropola Chicago. Românul Cătălin Stoian (41 de ani) a provocat daune care se ridică la o valoare de 1,8 milioane de dolari, după ce a cumpărat o clădire de locuințe și a încercat să revândă apartamentele asociaților săi la prețuri peste valoarea pieței imobiliare pentru a profita de pe urma unor împrumuturi ipotecare, transmite Chicago Sun Times.